CENTRUL NAȚIONAL DE CARTOGRAFIE

Atributii

  • proiectare, executare, modernizare şi menţinere în stare de utilizare, prin mijloace clasice sau cu tehnologie GPS, a reţelelor geodezice naţionale altimetrice, planimetrice şi tridimensionale;
  • executarea lucrărilor necesare integrării reţelelor geodezice naţionale în sistemele de referinţă europene, EUREF şi EUVN;
  • participarea la proiectarea, execuţia şi întreţinerea reţelei naţionale de staţii permanente GPS, pe teritoriul României;
  • organizarea executării ciclurilor de măsurători în poligoanele maregrafelor şi legarea maregrafelor la punctul geodezic fundamental și la la reţeaua de nivelment geometric de înaltă precizie;
  • realizarea, în colaborare cu OCPI, a inventarierii şi întreţinerii reţelei geodezice naţionale;
  • executarea lucrărilor pentru determinarea reţelelor geodezice de sprijin, îndesire şi ridicare în intravilan şi extravilan, a lucrărilor de reperaj şi descifrare fotogrammetrică şi a altor lucrări geodezice de teren şi birou;
  • executarea lucrărilor geodezice și topografice de teren şi birou în cadrul contractelor, temelor, comenzilor, studiilor aflate în derularea celorlalte servicii tehnice;
  • prelucrarea preliminară şi definitivă a măsurătorilor, datelor şi informaţiilor din lucrările geodezice şi lucrările topografice;
  • participarea, alături de ANCPI, Facultatea de Geodezie, Direcţia Topografică Militară şi alte instituţii de specialitate, la realizarea lucrărilor geodezice şi gravimetrice din cadrul diverselor programe ştiinţifice interne şi internaţionale sau în cazul unor situații de urgență;
  • participare, alături de ANCPI, la realizarea recepțiilor lucrărilor de specialitate executate de persoanele fizice și juridice pe raza mai multor județe;
  • realizarea şi întreţinerea hărţilor oficiale ale Romaniei în format analogic şi digital, prin metode vectoriale, fotogrammetrice sau combinate;
  • realizarea, întreţinerea şi actualizarea modelului digital al terenului la nivel national;
  • realizarea de produse fotogrammetrice derivate din datele existente în baza de date TopRo 5, Fondul Național Geodezic și din oricare alte surse;
  • participarea la realizarea proiectelor interne și internaţionale pentru producerea de date în format analogic sau digital, necesare la realizarea și editarea planurilor și hărților topografice la diverse scări, a modelului digital al terenului si ortofotoplanurilor/ortofotohărţilor;
  • obţinerea bazelor de date grafice de referință, utilizând tehnologii multiple de achiziţii de date prin metode vectoriale, fotogrammetrice şi de teledetecţie;
  • realizarea și editarea de planuri, hărţi digitale şi analogice tematice prin metode vectoriale, fotogrammetrice și combinate;
  • realizarea lucrărilor de aerotriangulaţie digitală pentru obţinerea datelor de referinţă pentru stereorestituţie, modelul digital al terenului și ortofotoplanuri/ortofotohărţi;
  • realizarea modelului digital al terenului în diferite formate de reprezentare (curbe de nivel, TIN, GRID);
  • realizarea ortofotoplanurilor/ortofotohărţilor şi true ortofotoplanurilor/ortofotohărţilor pentru diferite aplicaţii 2D şi ca informaţie suplimentară în cadrul temelor, comenzilor şi contractelor interdisciplinare perfectate de CNC;
  • prelucrarea imaginilor satelitare pancromatice şi multispectrale, analiza şi clasificarea acestora;
  • realizarea şi actualizarea de hărți tematice şi ortofotohărţi satelitare;
  • asigurarea asistenţei tehnice și coordonării de specialitate, la solicitarea ANCPI şi a altor beneficiari interni şi/sau externi;
  • participarea la verificarea lucrărilor fotogrammetrice şi de teledetecţie, la solicitarea ANCPI.
  • realizarea programelor, contractelor şi lucrărilor necesare obţinerii hărţiilor oficiale pentru teritoriul naţional in format analogic şi digital, prin metode cartografice;
  • stabilirea modalităţilor, procedurilor şi tehnologiilor de recuperare a datelor şi informaţiilor geodezice și cartografice deţinute în diferite arhive şi baze de date grafice.
  • executarea studiilor, proiectelor şi lucrărilor privind generalizarea cartografică a hărţilor de bază, precum şi realizarea hărţilor tematice digitale;
  • întocmirea atlasului de semne convenţionale pentru planuri şi hărţi la diverse scări, în format analogic şi digital;
  • elaborarea şi promovarea tehnologiilor de realizare a planurilor şi hărţilor digitale prin metode cartografice;
  • participarea la elaborarea de normative şi standarde de realizare a planurilor şi hărţilor;
  • realizarea unor proiecte şi experimentări privind conversia produselor cartografice analogice în format digital;
  • tipărirea hărţilor la diverse scări pentru întreg teritoriul naţional, multiplicarea de planuri şi harti, precum şi executarea de alte produse cartografice derivate, conform solicitărilor, comenzilor, contractelor stabilite;
  • proiectarea şi executarea SDV-urilor necesare verificării, rectificării şi întreţinerii aparaturii geodezice şi fotogrammetrice;
  • realizarea proiectelor sistemelor de baze de date GIS cu aplicaţii în domeniile de specialitate şi alte aplicatii GIS;
  • realizarea activităţilor de dezvoltare tehnologică, cercetare şi proiectare în domeniile de specialitate: geodezie, fotogrammetrie, cartografie şi teledetecţie;
  • elaborarea studiilor referitore la tehnologii şi echipamente privind exploatarea fotogrammetrică analogică, analitică şi digitală;
  • participarea la cercetarea şi consolidarea proiectelor rezultate din derularea programelor interdisciplinare şi internaţionale din domeniul de specialitate;
  • studierea, analizarea şi promovarea tehnologiilor şi tehnicilor de vârf în domeniile geodezie, fotogrammetrie, cartografie şi teledetecţie;
  • realizarea cercetării aplicate în domeniile: geodezie, cartografie, fotogrammetrie, GIS şi teledetectie
     
Publicat în CNC
Ordinul nr. 1445/2016 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, a Centrului Naţional de Cartografie, precum şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora
În vigoare de la 28 noiembrie 2016
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 962 din 28 noiembrie 2016.
Având în vedere: 
- dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare, directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin. Art. 1. - Se aprobă organigrama oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, prevăzută în anexa nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3. - Se aprobă organigrama Centrului Naţional de Cartografie, prevăzută în anexa nr. 3.
Art. 4. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Cartografie, prevăzut în anexa nr. 4.
Art. 5. - În termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, directorii oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară vor aproba structura compartimentelor funcţionale, pe baza organigramei prevăzute în anexa nr. 1 şi cu acordul prealabil al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Art. 6. - (1) La data de 5 decembrie 2016, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară predă oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi Centrului Naţional de Cartografie activitatea juridică, precum şi personalul de specialitate juridică preluate prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 62 din 20 ianuarie 2014*), cu excepţia celui care are locul de muncă la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) îşi păstrează toate drepturile dobândite.
(3) Personalul de specialitate juridică încadrat într-o funcţie de execuţie în urma unui concurs organizat de Agenţia Naţională şi care are locul de muncă la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară va fi preluat de către acestea, cu păstrarea tuturor drepturilor dobândite.
Art. 7. - Persoanele care ocupă prin concurs funcţii de conducere în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi Centrului Naţional de Cartografie la data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi menţin funcţia şi gradul deţinute şi după schimbarea denumirii compartimentului funcţional pe care îl conduc.
Art. 8. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a) Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 890/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Centrului Naţional de Cartografie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 şi 657 bis din 31 august 2015;
b) Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 62/2014*) privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, a Centrului Naţional de Cartografie şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora;
c) Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 165/2014*) privind organizarea activităţii birourilor şi compartimentelor juridice din cadrul Serviciului juridic, Direcţia juridică şi resurse umane şi desemnarea coordonatorilor, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.007/2015*) privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului juridic din cadrul Direcţiei juridice şi resurse umane - Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;
*) Nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. e) orice alte prevederi contrare.
Art. 9. - Anexele nr. 1-4**) fac parte integrantă din prezentul ordin.
**) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 bis. Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,
Radu Codruţ Ştefănescu
Bucureşti, 11 noiembrie 2016.
Nr. 1.445. 

Publicat în CNC

CENTRUL NAŢIONAL DE CARTOGRAFIE

Scurtă prezentare

Centrul Național de Cartografie are o istorie de peste 50 de ani, timp în care a trecut prin mai multe modificări ale numelui și și-a îmbogățit constant domeniul de activitate.

Instituția a fost înființată prin Ordinul nr. 81 din 10 februarie 1958 al Ministerului Agriculturii și Silviculturii, în subordinea Direcției Generale de Geodezie și Organizarea Teritoriului (DGGOT), sub numele de Centrul Național de Fotogrammetrie. Sediul era inițial pe Bulevardul Kiseleff nr. 34.

O primă schimbare apare în aprilie 1962, Centrul devenind „Sectorul III Fotogrammetrie în cadrul Institutului de Studii și Proiectări Agricole (ISPA)”, urmată de înființarea unui atelier de lucrări geodezice și topografice (1965). Denumirea de „Centrul de Fotogrammetrie” a revenit din 1966, acesta devenind unitate independentă a Consiliului Superior al Agriculturii, cu sarcini privind organizarea și funcționarea Fondului Geodezic și Cartografic Național.

Începutul anilor 1970 a adus, ca urmare a creșterii și diversificării sarcinilor de interes național în domeniul geodeziei, fotogrammetriei și cartografiei, modificarea Centrului de Fotogrammetrie în Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului (IGFCOT) cu patru sectoare de activitate corespunzătoare specialităților de bază. A urmat o perioadă de modernizare a aparaturii și de dezvoltare a activității institutului, și a continuat prin accentuarea activităților de cercetare – dezvoltare.

Perioada 1996 – 2001 marchează reorganizarea IGFCOT, și crearea, în subordinea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie a Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie și Cartografie (ICGFC), ce apoi va fi redenumit în 2004 ca Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție (CNGCFT) subordonat Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Ultima modificare a denumirii a avut loc în 2012, CNGCFT transformându-se în Centrul Național de Cartografie (CNC).

 

Printre cele mai importante realizări ale acestei instituții eşalonate de-a lungul celor peste 54 de ani de activitate, putem enumera:

 

- Participarea la completarea, întreţinerea şi modernizarea Reţelei Geodezice de Stat, alături de Direcţia Topografică Militară;

- Realizarea Inventarelor şi cataloagelor de date geodezice pentru 13.000 de puncte de ordinele I-IV şi 135.000 de puncte de ordinul V şi de îndesire;

- Participarea, împreună cu Direcţia Topografică Militară, la executarea şi întreţinerea Reţelei de Nivelment de Stat;

- Realizarea Inventarelor şi cataloagelor de date de nivelment pentru 17.500 de reperi situaţi pe o lungime de aproximativ 19.000 km;

- Realizarea reţelei de nivelment de înaltă precizie a României, compensarea reţelei de nivelment în plan de referinţă Marea Baltică, ediţia 1982;

- Executarea de lucrări de aerofotografiere cuprinzând 850.000 de fotograme originale, acoperind zone mari din suprafaţa întregii ţări;

- Executarea şi editarea planului topografic de bază în format analogic scara 1:5000 şi       1:2000, prin metode fotogrammetrice şi a planului cadastral derivat din acestea, pentru 85% din suprafaţa ţării, respectiv 46.000 de originale;

- Realizarea şi editarea integrală a hărţii cadastrale a României scara 1:50.000 şi parţial 1:25.000;

- Realizarea şi editarea diferitelor hărţi tematice, pentru întreg teritoriul ţării, dintre care : harta administrativă şi fizico-administrativă a României, hărţi hidrografice şi Atlasul cadastrului apelor, hărţi economice, fizico-administrative pe judeţe, hărţi turistice, hărţi pedologice, hărţi meteo-radar, hărţi de navigaţie şi pescuit.

 - Participarea la întreţinerea şi modernizarea reţelelor geodezice ale României;

- Actualizarea hărţii cadastrale scara 1:50.000 utilizând metode de teledetecţie;

- Realizarea GIS-ului pentru Municipiul Constanţa;

- Realizare planurilor digitale pentru Municipiile Craiova şi Galaţi;

- Realizarea ortofotomozaicului, a planului cadastral şi a bazelor de date de tip cadastral pentru Oraşul Năvodari;

- Realizarea planurilor în format digital, scara 1:5.000 pentru zonele de hazard natural pentru întreaga Românie;

- Realizarea şi actualizarea, în format digital, a limitelor administrativ teritoriale la nivel întregii ţări;

- Realizarea Modelului Digital al Terenului pentru România utilizând reprezentarea reliefului prin curbele de nivel preluate dupǎ harta cadastrală scara 1:50.000;

- Realizarea bazei de date a evidenţei punctelor din reţeaua geodezică naţională, ordinele I-III;

- Actualizarea, refacerea şi completarea reţelei de nivelment de înaltă precizie a României, măsurători executate în perioada 1974-1990;

- Realizarea evidenţei reţelei de nivelment de ordinul I-V a României, compensarea reţelei de nivelment în sistem de referinţă Marea Neagră 1975, ediţia 1990;

- Modernizarea Reţelei Geodezice Naţionale prin realizarea reţelelor geodezice de clasă A, B şi C cu ajutorul tehnologiei GPS, întocmirea, editarea şi oficializarea Cataloagelor de date ale Reţelei Geodezice Naţionale GPS;

- Eaborarea Normelor metodologice privind întreţinerea şi modernizarea reţelei de triangulaţie de ordinul I-IV existentă şi a Normelor metodologice privind recuperarea şi integrarea în bazele de date geo-cartografice; 

- Executarea reperajului fotogrammetric cu premarcaj în municipiul Constanţa şi oraşul Năvodari;

- Realizarea reperajului şi delimitării intravilanului municipiului Craiova;

- Cotarea Staţiilor Permanente GPS pentru determinarea cotelor staţiilor GNSS permanente în sistem de altitudini MN75 (Ediţia 1990) situate pe întreg teritoriul ţării;

- Constituirea sistemului informatic geografic - GIS al Reţelei Geodezice Naţionale a României pentru reţeaua de triangulaţie de ord. I - IV, reţeaua GPS de clasă A, B, C, D şi Staţiile Permanente GNSS, reţeaua de nivelment;

- Elaborarea şi implementare al nivelul OCPI a Instrucţiunilor de constituire şi administrare a bazelor de date a reţelelor de triangulaţie de ord. I - IV, reţeaua GPS de clasă A, B, C şi Staţiilor Permanente GNSS şi a Instrucţiunilor de constituire şi administrare a bazelor de date a reţelelor de nivelment de ord. I – IV;

- Îmbunătăţirea şi omogenizarea coordonatelor punctelor de hotar, precum si calcularea cu precizie mai mare a suprafeţei ţării în cadrul  proiectului HOTRO prin transcalculul coordonatelor din siteme diferite în sitemul actual Stereografic 1970;

- Măsurători geodezice și oceanografice de precizie pentru legarea maregrafelor la rețeaua de nivelment geometric și integrarea rețelelor geodezice naționale în sistemele de referință europene EUREF și EUVN prin lucrări de nivelment geometric de precizie și măsurători GNSS;

- Verificarea la teren a suprafeţelor tarlalelor rezultate din proiectul TarRo prin măsurători GPS - RTK pentru stabilirea preciziei reprezentării grafice a tarlalelor în care au fost emise titluri de proprietate în 22 de judațe situate în zonele de şes - deal - munte, în cadrul proiectului TARRO; 

- Organizarea şi efectuarea cursurilor de autorizare în categoria E, prin programe de pregătire profesională ținute la OCPI; 

- Modernizarea RGN - măsurători GPS în RGN de Clasă D şi lucrări de nivelment geometric în zona metropolitană a municipiului Bucureşti şi în judeţul Ilfov în puncte comune cu determinări GNSS (puncte din triangulaţia de stat) şi în puncte noi;

- Efectuarea de măsurători de nivelment de precizie, determinări GNSS şi măsurători gravimetrice pentru determinarea unui (cvasi)geoid în zona municipiului Bucureşti prin măsurători gravimetrice, măsurători de nivelment geometric de precizie şi determinări GNSS; 

- Îmbunătăţirea şi omogenizarea calcului coordonatelor punctelor de hotar şi calcularea cu precizie a suprafeţei ţării prin transcalculul coordonatelor din siteme diferite de coordonate în sitemul Stereografic 1970, în cadrul proiectului HOTRO;

- Realizarea planurilor cadastrale suport sc. 1:1000 - Proiect pilot pentru introducerea cadastrului general în intravilanele comunelor Câmpineanca și Odobești - județul Vrancea;

- Realizarea rețelei geodezice de ridicare în intravilanele unităților administrativ teritoriale comunale, în cadrul proiectului RGRIC;

- Administrarea Sistemului Informatic Geografic al RGN, gestiunea şi actualizarea bazelor de date;

- Reabilitarea și modernizarea rețelei naționale de nivelment de precizie cu determinarea unui cvasigeoid pentru județele Satu-Mare, Bihor, Alba, Hunedoara și Timiș;

- Reperaj fotogrammetric orașul Buzău pentru Proiectul - pilot “Obținerea planului digital 3 D corespunzător scării 1 : 2.000 pentru orașul reședință de județ Buzău”;

- Urmărirea deplasărilor de suprafață prin amplasarea unei rețele de urmărire în satul Izvoarele, județ Galați;

- Reabilitarea rețelei de nivelment de precizie ordinul  I-II prin recunoaștere și determinări GPS în punctele caracteristice, compatibile cu Rețeaua Geodezică Națională de Clasă D;

- Modernizarea Rețelei Geodezice Naționale - Măsurători GNSS și de nivelment geometric pentru determinarea unui cvasigeoid de precizie în zona Metropolitană a Municipiului București;

- Măsurători geodezice şi oceanografice la maregrafele din porturile Constanța, Mangalia, Midia și Sulina pentru urmărirea în timp a oscilațiilor nivelului Mării Negre față de Cota „0” prin legarea la reţeaua de nivelment şi integrarea reţelelor geodezice  naţionale  în sistemele de referinţă europene EUREF şi EUVN - în colaborare cu INCDM, conform Protocol de colaborare cu ANCPI;

- Realizarea Planului topografic de referinţǎ în format digital corespunzător scării 1:5.000, TopRo5 - versiunea 1,  prin prelucrarea mozaicului de ortoimagini scara 1:5.000 executat în perioada 2005 – 2006; 

- Realizarea bazelor de date pentru intravilan în cadrul proiectului Rencensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) - municipii reşedinţă de judeţ, municipii, oraşe - în vederea utilizării acestora de către Institutul Naţional de Statistică;

- Crearea bazei de date urbane pentru municipiul București în cadrul RPL, componenta GIS pentru străzi şi numere poştale, cu popularea bazei de date relaţionale cu nomenclatorul de străzi;

- Verificarea şi prelucrarea datelor pentru Rencensământul Populaţiei şi Locuinţelor, transmise prin intermediul prefecturilor;

- Editarea şi tipărirea pentru FNG a Catalogului de Produse Cartografice si Geodezice;

- Realizarea atlasului digital de semne convenţionale pentru scara 1:5000;

- Introducerea cadastrului general în intravilanul oraşului Nǎvodari şi obţinerea planului cadastral digital scara 1:500, produs informatic de tip GIS;

- Realizarea nomenclatorului de localitǎţi pentru România;

- Realizarea proiectului "Reprezentare grafică a tarlalelor în care au fost emise titluri de proprietate în România – TARRO";

- Stabilirea tipurilor de plan şi hartă şi dezvoltarea unei proceduri de editare şi tipărire a acestora pe baza datelor provenite din proiectul TARRO, în cadrul proiectului CARTOEDIT;

- Coodonarea activităţii, elaborarea şi finalizarea limitelor admistrative, verificarea documentaţiilor şi a limitelor UAT-urilor trimise de către OCPI, asigurarea asistenţei tehnice, validarea limitelor, colectarea şi validarea anexelor grafice şi a proceselor verbale semnate şi ştampilate de autorităţile locale, elaborarea hărţii generale cu situaţia litigiilor şi redactarea dosarelor finale teritoriale, în cadrul proiectului RELUAT;

- Crearea suportului cartografic necesar aplicării Legii 165/2013;

- Cartoeditarea şi tipǎrirea hărților fizice și administrative ale României la scara 1:600.000 şi ale judeṭelor la scara 1:100.000;

- Determinarea Modelului Digital al Terenului (DTM) şi curbelor de nivel corespunzǎtoare scǎrii 1:5000 pentru România şi integrarea datelor altimetrice în baza de date TopRo5;

- Verificarea lucrărilor de specialitate din domeniile geodeziei, cartografiei şi fotogrammetriei, în vederea recepţonării acestora de către ANCPI; 

- Analiza, modelarea și integrarea într-o bază de date a documentelor şi informaţiilor cadastrale în cadrul proiectului -  pilot UAT Țăndărei, județul Ialomița;

- Realizarea şi livrarea către ANCPI a seturilor de date spaţiale şi metadatelor aferente în cadrul proiectului INIS, în conformitate cu directiva INSPIRE;

- Realizarea seturilor de date spaţiale pentru scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000, 1:100.000, 1:1.000.000, obţinute prin generalizarea TopRo5;

- Participarea la Proiectul “Informaţii geografice pentru mediu, schimbări climatice şi integrare UE” - LAKI I şi II; 

- Pregǎtirea suportului vector (zone cu vegetaṭie forestierǎ, hidrografie, transport) pentru 147 UAT-uri din Programul Naṭional de Cadastru şi Carte Funciarǎ (PNCCF);

- Realizarea bazei de date cartografice la scara 1:50.000;

- Realizarea planurilor parcelare pentru UAT-uri din județul Prahova;

- Actualizarea limitei zonei construite a localităților din România pentru actualizarea TopRO5 precum și a hărții digitale scara 1:50.000;

- Actualizarea şi completarea Planului topografic de referinţǎ în format digital corespunzător scării 1:5.000, TopRo5 - versiunea 2-3,  prin prelucrarea mozaicului de ortoimagini scara 1:5.000 executat în perioada 2008 – 2014; 

- Realizarea şi editarea formularelor tipizate pentru aplicarea legilor proprietǎţii, formularelor de cerei, registrelor şi tipizatelor necesare desfăşurării activităţii de cadastru şi carte funciară la nivelul ANCPI şi OCPI.

 
Publicat în CNC
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Cartografie
 Art. 1. - Centrul Naţional de Cartografie, denumit în continuare Centrul Naţional este instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliar, denumită în continuare Agenţia Naţională.
Art. 2. - Centrul Naţional se finanţează din sumele repartizate de Agenţia Naţională, conform prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - Rolul principal al Centrului Naţional constă în asigurarea suportului tehnic de specialitate pentru realizarea şi actualizarea bazelor de date geodezice şi cartografice la nivel naţional în vederea realizării atribuţiilor Agenţiei Naţionale şi a oficiilor teritoriale.
Art. 4. - (1) În cadrul Centrului Naţional, se regăsesc următoarele tipuri de relaţii:
a) relaţii de autoritate, care se stabilesc între directorul Centrului Naţional şi şefii compartimentelor funcţionale, după caz, între funcţiile de conducere şi cele de execuţie din subordine;
b) relaţii de coordonare în domeniul de specialitate, care se stabilesc între compartimentele funcţionale din cadrul Centrului Naţional şi birourile teritoriale;
c) relaţii de colaborare cu:
• direcţiile şi serviciile din cadrul Agenţiei Naţionale;
• oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
• orice alte instituţii centrale sau locale ale administraţiei publice în domeniul său de activitate;
• persoane fizice sau juridice în domeniul său de activitate.
(2) Relaţiile de cooperare exterioară se stabilesc numai în limitele mandatului acordat de conducerea Agenţiei Naţionale.
Art. 5. - (1) În exercitarea atribuţiilor, directorul, directorul adjunct şi şefii compartimentelor funcţionale pot mandata un salariat din subordine, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, în conformitate cu procedura de delegare a atribuţiilor emisă de Agenţia Naţională.
(2) Directorul Centrului Naţional poate dispune detaşarea sau delegarea salariaţilor în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 6. - Pentru activităţi cu caracter temporar se pot constitui comisii şi grupuri de lucru pentru realizarea proiectelor şi obiectivelor, în funcţie de evoluţia şi necesităţile instituţiei, la propunerea titularilor funcţiilor de conducere şi cu aprobarea directorului Centrului Naţional.
Art. 7. - (1) Centrul Naţional, în realizarea obiectului său de activitate, îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură modernizarea reţelelor geodezice şi de nivelment la nivel naţional, precum şi participarea cu date în vederea asigurării mentenanţei sistemului naţional de staţii permanente GNSS;
b) realizează lucrări geodezice, topografice şi gravimetrice pentru întreţinerea şi modernizarea reţelelor de sprijin, îndesire, ridicare şi cvasigeoidului la nivel naţional;
c) realizează şi actualizează harta oficială a României în format analogic şi digital, precum şi modelul digital al terenului, inclusiv cu utilizarea datelor furnizate gratuit de alte instituţii şi autorităţi abilitate, după caz;
d) participă cu date şi informaţii la realizarea şi mentenanţa infrastructurii de date spaţiale la nivel naţional pentru transpunerea Directivei INSPIRE în România;
e) prelucrează înregistrări fotogrammetrice şi de teledetecţie;
f) participă la realizarea şi administrarea bazei de date geodezice şi cartografice naţionale, împreună cu oficiile teritoriale;
g) furnizează şi realizează, la cerere, lucrări de specialitate şi produse derivate din datele existente în bazele de date proprii şi în cele existente în arhiva Agenţiei Naţionale şi a oficiilor teritoriale;
h) participă la recuperarea datelor obţinute din recepţia lucrărilor tehnice de specialitate şi integrarea lor în baza de date geodezică şi cartografică naţională;
i) participă la realizarea şi actualizarea metodologiilor, specificaţiilor tehnice, normelor, standardelor tehnologice, a modelelor şi structurilor de date geodezice şi cartografice;
j) asigură suportul tehnic şi participarea la derularea şi recepţia lucrărilor de specialitate realizate în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară;
k) organizează cercetarea şi dezvoltarea în domeniile specifice de activitate;
l) creează şi dezvoltă sisteme şi tehnologii de specialitate pe baza datelor existente;
m) emite avizul pentru începerea lucrărilor şi realizează recepţia pentru lucrările de geodezie, cartografie, fotogrammetrie, teledetecţie şi aerofocografiere;
n) asigură tipărirea suportului analogic şi digital pentru realizarea campaniei de informare şi conştientizare publică a cetăţenilor;
o) participă la implementarea proiectelor interne şi internaţionale în care este implicată Agenţia Naţională;
p) execută, la cerere, lucrări de specialitate din domeniul de activitate, contra cost pe baza Normelor de timp aprobate de Agenţia Naţională.
Art. 8. - (1) Centrul Naţional îşi desfăşoară activitatea pe baza strategiei aprobate de conducerea Agenţiei Naţionale, rezultată din strategia acesteia.
(2) Strategia se defalcă în proiecte şi obiective la care, pe lângă acţiunile stabilite prin acestea, se adaugă activităţile curente care intervin în procesul de execuţie. Controlul îndeplinirii proiectelor şi obiectivelor se exercită de către directorul şi directorul adjunct al Centrului Naţional şi de către şefii de servicii.
(3) La sfârşitul anului sau ori de câte ori se impune, se întocmeşte şi se prezintă Agenţiei Naţionale situaţia îndeplinirii proiectelor şi obiectivelor, realizate sau în curs de realizare.
Art. 9. - (1) Centrul Naţional este condus de un director.
(2) Directorul este numit prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, în urma susţinerii unui concurs organizat în condiţiile legii şi are calitatea de angajat al Centrului Naţional.
(3) Directorul conduce întreaga activitate a Centrului Naţional, pe care îl reprezintă în raporturile cu celelalte instituţii şi autorităţi publice centrale şi locale, cu persoanele fizice şi juridice române sau străine, precum şi în justiţie.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale directorul Centrului Naţional emite decizii.
(5) În exercitarea atribuţiilor sale directorul poate înfiinţa prin decizie compartimente funcţionale la nivelul Centrului Naţional pe baza organigramei aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale şi stabileşte atribuţiile specifice acestora.
Art. 10. - (1) Directorul Centrului Naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) organizează, coordonează şi controlează activitatea Centrului Naţional;
b) asigură aplicarea cadrului legislativ şi normativ, a ordinelor directorului general al Agenţiei Naţionale şi a hotărârilor Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale şi a propriilor decizii în contextul activităţilor desfăşurate de către personalul din subordine;
c) răspunde de buna gestionare a patrimoniului instituţiei şi integritatea bunurilor;
d) răspunde de gestionarea fondurilor alocate în calitate de ordonator terţiar de credite;
e) coordonează îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din programele anuale, stabilind măsuri pentru folosirea deplină a capacităţii de lucru;
f) aprobă notele de fundamentare şi propunerile pentru bugetul anual al Centrului Naţional pe care le înaintează Agenţiei Naţionale;
g) propune, spre aprobare, directorului general al Agenţiei Naţionale structura organizatorică şi statul de funcţii;
h) prezintă periodic sau ori de câte ori este nevoie, Agenţiei Naţionale rapoarte privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în cadrul Centrului Naţional;
i) aprobă fişele de post pentru angajaţii din subordine;
j) aprobă fişele de evaluare a performanţelor profesionale ale salariaţilor Centrului Naţional;
k) coordonează, menţine şi îmbunătăţeşte continuu Sistemul de Management al Calităţii SR EN ISO 9001:2008 în cadrul Centrului Naţional şi numeşte responsabilul cu calitatea;
l) asigură implementarea, prin şefii compartimentelor funcţionale, a standardelor de control intern, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
m) asigură respectarea programului de audienţe stabilit prin decizie şi prezenţa persoanelor nominalizate prin aceasta.
n) stabileşte prin decizie, la propunerea şefilor compartimentelor funcţionale, atribuţiile suplimentare ce revin fiecărui salariat, în completarea fişei postului.
o) aprobă prin decizie, Regulamentul Intern al Centrul Naţional.
(2) Directorul poate delega din atribuţii directorului adjunct al Centrului Naţional.
(3) Directorul adjunct al Centrului Naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează şi controlează activitatea tehnico - profesională pentru atingerea obiectivelor, acţiunilor şi indicatorilor de performanţă ce revin Centrului Naţional;
b) asigură aplicarea cadrului legislativ şi normativ, a deciziilor directorului Centrului Naţional şi a propriilor decizii în contextul activităţilor desfăşurate de către personalul din serviciile tehnice;
c) asigură buna gestionare a patrimoniului instituţiei şi integritatea bunurilor;
d) asigură gestionarea fondurilor alocate serviciilor tehnice de către directorul Centrului Naţional;
e) răspunde de îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din programele anuale pentru serviciile tehnice, stabilind măsuri pentru folosirea deplină a capacităţii de lucru;
f) elaborează şi supune spre aprobare notele de fundamentare şi propunerile pentru bugetul anual al serviciilor tehnice pe care le înaintează directorului Centrului Naţional;
g) propune, spre aprobare, directorului structura organizatorică a compartimentelor funcţionale ale serviciilor tehnice precum şi modificarea acestora;
h) prezintă periodic sau ori de câte ori este nevoie, directorului Centrului Naţional rapoarte privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în cadrul serviciilor tehnice;
i) propune spre aprobare directorului Centrului Naţional fişele de post pentru angajaţii din serviciile tehnice;
j) avizează şi supune spre aprobare rapoarte de evaluare pentru salariaţii din cadrul serviciilor tehnice ale Centrului Naţional;
k) participă la coordonarea întregul sistemului managementului calităţii, conform ISO:9001 şi propune spre aprobare responsabilul cu sistemul de asigurare a calităţii pentru întreaga activitate a Centrului Naţional;
l) urmăreşte implementarea, prin şefii serviciilor tehnice, a standardelor de control intern, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4) Până la ocuparea prin concurs a postului de director adjunct, a posturilor de execuţie din cadrul Biroului Suport Implementare Înregistrare Sistematică, precum şi a funcţiei de şef birou, directorul poate să desemneze, prin decizie, salariaţi din cadrul Centrului Naţional care îndeplinesc condiţiile legale să exercite cu caracter temporar aceste funcţii, cu acordul acestora.
Art. 11. - Activitatea Centrului Naţional în domeniul cartografiei şi fotogrammetriei este îndeplinită de către Serviciul Cartografie şi Fotogrammetrie care exercită următoarele atribuţii:
a) realizarea şi întreţinerea hărţilor oficiale ale României în format analogic şi digital;
b) furnizarea permanentă de date cartografice din baza de date geospaţiale în vederea asigurării infrastructurii de date geo-spaţiale din cadrul Directivei INSPIRE;
c) realizarea, întreţinerea şi actualizarea modelului digital al terenului la nivel naţional pe baza datelor realizate de terţi;
d) exploatarea imaginilor fotoaeriene, utilizând sisteme fotogrammetrice;
e) realizarea de produse fotogrammetrice derivate din baza de date cartografice naţionale;
f) participarea la realizarea proiectelor interne şi internaţionale pentru producerea de date în format digital şi analogic a modelului digital al terenului şi a ortofotoplanurilor;
g) realizarea lucrărilor de aerotriangulaţie digitală pentru obţinerea datelor de referinţă pentru stereorestituţie, modelul digital al terenului şi ortofotoplanuri;
h) asigurarea asistenţei tehnice de specialitate, la solicitarea Agenţiei şi a altor beneficiari interni şi/sau externi;
i) participarea la avizarea şi recepţia proiectelor şi lucrărilor executate în domeniul fotogrammetriei şi cartografiei;
j) participarea la verificarea lucrărilor fotogrammetrice şi cartografice, la solicitarea Agenţiei Naţionale;
k) executarea studiilor, proiectelor şi lucrărilor privind generalizarea cartografică a hărţilor de bază, precum şi realizarea hărţilor tematice digitale;
l) executarea lucrărilor de cartografie pentru terţe persoane fizice şi juridice, cu avizul Agenţiei Naţionale;
m) întocmirea şi întreţinerea atlasului de semne convenţionale pentru planuri şi hărţi la diverse scări, în format analogic şi digital;
n) promovarea tehnologiilor de realizare a planurilor şi hărţilor analogice şi digitale prin metode fotogrammetrice şi cartografice;
o) participarea la elaborarea de normative şi standarde de realizare a produselor cartografice;
p) editarea hărţilor la diverse scări pentru întreg teritoriu naţional, multiplicarea de planuri şi hărţi, precum şi executarea de alte produse cartografice derivate.
q) editarea, tipărirea şi multiplicarea tipizatelor necesare activităţii oficiilor teritoriale.
Art. 12. - Serviciul Cartografie şi Fotogrammetrie este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat de Centrul Naţional, în condiţiile legii.
Art. 13. - Activitatea Centrului Naţional în domeniul geodeziei şi de cercetare - dezvoltare este îndeplinită de către Serviciul Geodezie şi Cercetare - Dezvoltare, care exercită următoarele atribuţii:
a) proiectarea, executarea, modernizarea şi menţinerea în stare de utilizare a reţelelor geodezice naţionale;
b) furnizarea permanentă de date geodezice în vederea asigurării infrastructurii de date geo-spaţiale din cadrul Directivei INSPIRE;
c) executarea lucrărilor geodezice, de nivelment şi gravimetrice necesare modernizării şi integrării reţelelor geodezice naţionale în sistemele de referinţă europene, EUREF şi EUVN;
d) organizarea executării ciclurilor de măsurători pentru cotarea staţiilor permanente GPS, în poligoanele maregrafelor şi legarea acestora la reţeaua de nivelment geometric de precizie;
e) realizarea, în colaborare cu oficiile teritoriale, a inventarierii şi întreţinerii reţelei geodezice naţionale;
f) executarea lucrărilor pentru determinarea reţelelor geodezice de sprijin, îndesire şi ridicare în intravilan şi extravilan, a lucrărilor de reperaj şi descifrare fotogrammetrică şi a altor lucrări geodezice de teren şi birou;
g) verificarea şi recepţia lucrărilor geodezice şi topografice;
h) participarea la organizarea şi executarea lucrărilor de specialitate în cadrul derulării programelor interne şi internaţionale;
i) participarea la realizarea lucrărilor geodezice şi gravimetrice din cadrul diverselor programe ştiinţifice interne şi internaţionale;
j) realizarea activităţilor de dezvoltare tehnologică, cercetare şi proiectare în domeniile de specialitate;
k) participarea la cercetarea şi consolidarea proiectelor rezultate din derularea programelor interdisciplinare şi internaţionale din domeniul de specialitate;
l) promovarea acţiunilor necesare dezvoltării de metodologii, standarde şi norme tehnice în domeniile de specialitate;
m) analizarea şi promovarea tehnologiilor şi tehnicilor de vârf în domeniile geodeziei;
n) crearea unei baze pentru asigurarea cercetării, transferului tehnologic şi consultanţei în domeniul de specialitate.
Art. 14. - Serviciul Geodezie şi Cercetare - Dezvoltare este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat de către Centrul Naţional, în condiţiile legii.
Art. 15. - Activitatea Centrului Naţional în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor este îndeplinită de către Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, care exercită următoarele atribuţii:
a) dezvoltarea sistemelor IT şi GIS în cadrul Centrului Naţional sau pentru beneficiari externi, conform solicitărilor Agenţiei Naţionale;
b) furnizarea de date geo-spaţiale în vederea asigurării infrastructurii de date din cadrul Directivei INSPIRE;
c) asigurarea infrastructurii de comunicaţii de date şi de aplicaţie dedicate, precum şi suportului tehnic privind dezvoltarea şi menţinerea în funcţiune a reţelei IT şi GIS;
d) gestiunea sistemelor de baze de date geo-spaţiale cu aplicaţii în domeniile de specialitate şi alte aplicaţii de tip GIS;
e) elaborarea necesarului de investiţii specifice în cadrul zonei de responsabilitate;
f) asigurarea integrării în sistemele Centrului Naţional a diferitelor subsisteme şi echipamente periferice pentru achiziţia şi prelucrarea datelor;
g) asigurarea securităţii informaţiilor la nivel de reţea şi de sistem de operare;
h) asigurarea integrităţii datelor distribuite în reţea, utilizând strategii de backup;
i) asigurarea instalării şi administrării programelor şi sistemelor de operare pentru echipamentele şi sistemele de calcul din Centrului Naţional;
j) realizarea şi dezvoltarea sistemelor de baze de date pentru aplicaţii în domeniul GIS, şi utilizarea acestora folosind tehnologiile din cadrul Centrului Naţional;
k) dezvoltarea programelor şi interfeţelor utilizator pentru automatizarea proceselor tehnologice de lucru din cadrul Centrului Naţional sau la solicitarea Agenţiei Naţionale şi a oficiilor teritoriale;
l) asigurarea suportului tehnic pentru actualizarea şi administrarea registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale;
m) participarea la definirea şi implementarea structurilor şi modelelor de date cu caracter cartografic, conform standardelor specifice;
n) executarea lucrărilor de obţinere a bazelor de date GIS pentru activităţi proprii ale Centrului Naţional.
Art. 16. - Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat de către Centrul Naţional, în condiţiile legii.
Art. 17. - Activitatea Centrului Naţional de suport implementare înregistrare sistematică este îndeplinită de către Biroul Suport Implementare Înregistrare Sistematică, care exercită următoarele atribuţii:
a) realizează activităţile prevăzute, pentru Centrul Naţional, în programul naţional de cadastru şi carte funciară, conform planului de acţiuni anual aprobat;
b) elaborează şi transmite datele existente în bazele de date geodezice şi cartografice, solicitate de Agenţia Naţională pentru pregătirea, planificarea şi desfăşurarea lucrărilor de cadastru sistematic;
c) participă la editarea suportului analogic şi digital pentru realizarea campaniei de informare şi conştientizare publică a cetăţenilor;
d) planifică şi realizează lucrările geodezice şi topografice solicitate de Agenţia Naţională pentru asigurarea reţelelor de sprijin, îndesire şi ridicare necesare implementării programului naţional;
e) colaborează cu oficiile teritoriale la verificarea măsurătorilor, a modului de prelucrare a datelor şi modului de întocmire a documentelor tehnice cadastrale, în cadrul programului naţional.
Art. 18. - Biroul Suport Implementare Înregistrare Sistematică este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de birou numit prin decizie a directorului,, în urma susţinerii unui concurs sau examen organizat în condiţiile legii.
Art. 19. - (1) Activitatea Centrului Naţional în domeniul economic şi achiziţii publice este îndeplinită de către Serviciul Economic, care exercită următoarele atribuţii:
a) organizează procedurile de achiziţii publice conform legislaţiei în vigoare;
b) răspunde de activitatea cu caracter administrativ a instituţiei pe care o coordonează şi o monitorizează permanent;
c) asigură exercitarea de către Centrul Naţional a atribuţiilor ce decurg din calitatea sa de ordonator terţiar de credite;
d) fundamentează şi întocmeşte proiectul de buget anual al Centrului Naţional pe baza notelor de fundamentare transmise de serviciile funcţionale;
e) asigură şi răspunde de organizarea contabilităţii proprii şi ţine evidenţa tuturor operaţiunilor patrimoniale în conformitate cu prevederile legale; întocmeşte dările de seamă contabile trimestriale şi anuale, precum şi contul de execuţie bugetară pentru activitatea proprie;
f) asigurarea aplicării prevederilor Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice precum şi organizarea evidenţei şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
g) asigură utilizarea fondurilor cuprinse în bugetul aprobat, efectuează plăţi în numerar şi prin conturile deschise la Trezorerie, în conformitate cu prevederile legale şi ţine evidenţa lor;
h) organizează şi răspunde de gestionarea patrimoniului Centrului Naţional şi ia măsuri pentru asigurarea integrităţii acestuia;
i) organizează din dispoziţia directorului inventarierea patrimoniului, valorificarea rezultatelor acestei acţiuni potrivit reglementărilor legale în vigoare;
j) propune conducerii instituţiei măsurile ce trebuie luate cu privire la circulaţia şi transferul bunurilor din patrimoniul instituţiei;
k) asigură utilizarea judicioasă a fondurilor şi creditelor bugetare aprobate;
l) asigură controlul financiar preventiv propriu, prin persoana desemnată în acest sens cu respectarea prevederilor legale şi exercitarea controlului de gestiune, prevăzut de actele normative în vigoare, asupra existenţei documentelor care stau la baza operaţiunilor financiar-contabile, a legalităţii plăţilor şi încasărilor şi a celorlalte operaţiuni ce aduc modificări patrimoniului instituţiei;
m) elaborează propuneri pentru programul de investiţii şi reparaţii capitale a mijloacelor fixe, în conformitate cu legislaţia în vigoare, stabilind măsuri de executare a acestora;
n) realizează activitatea de aplicare a normelor privind securitatea şi sănătatea în muncă şi a celor de prevenire şi stingere a incendiilor;
o) organizarea şi efectuarea calculaţiilor privind drepturile salariale ale personalului, precum şi a oricăror drepturi, cu operarea tuturor reţinerilor datorate de salariaţii Centrului Naţional, urmărind respectarea prevederilor legale în vigoare;
p) asigurarea utilizării eficiente a mijloacelor de transport din dotarea parcului auto propriu şi instruirea şi verificarea periodică a conducătorilor auto;
r) întocmeşte şi eliberează adeverinţe privind plata veniturilor salariale şi a contribuţiilor la bugetul de stat, inclusiv a contribuţiei de asigurări de sănătate;
s) coordonează şi urmăreşte însuşirea şi aplicarea normelor de protecţie a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;
t) coordonează activitatea de aplicare a normelor privind securitatea şi sănătatea în muncă;
(2) În cadrul Serviciului economic îşi desfăşoară activitatea Biroul Marketing şi Achiziţii Publice, subordonat şefului Serviciului economic, este condus de un şef birou, numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen şi îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/reînnoirea/recuperarea înregistrării autorităţii contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul;
b) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante, strategia de contractare şi programul anual al achiziţiilor publice;
c) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a documentelor-suport, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs, pe baza necesităţilor transmise de compartimentele de specialitate;
d) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislaţia în vigoare;
e) aplică şi finalizează procedurile de atribuire;
f) realizează achiziţiile directe;
g) constituie şi păstrează dosarul achiziţiei publice.
h) avizează referatele de necesitate;
i) participă la încheierea contractelor de achiziţie împreună cu consilierul juridic;
j) asigură întocmirea şi modificarea programului anual al achiziţiilor, în baza solicitărilor compartimentelor de specialitate corelat cu bugetul aprobat şi prevederile legale în vigoare;
k) utilizează Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice pentru organizarea procedurilor de achiziţii şi pentru achiziţiile electronice prin cumpărare directă;
l) întocmeşte şi eliberează, pe baza documentelor existente în arhivă, adeverinţe la solicitarea foştilor angajaţi ai instituţiei în ceea ce priveşte veniturile nete ale acestora şi plata contribuţiei de asigurări de sănătate;
m) asigurarea calculării şi întocmirii asigură calcularea şi întocmirea de izelor şi situaţiilor de plată pentru lucrările şi serviciile efectuate de Centrul Naţional;
n) stabilirea şi punerea în aplicare a mijloacelor şi metodelor de promovare a imaginii instituţiei pe piaţa de lucrări şi servicii internă şi internaţională;
o) asigurarea prospectării pieţei în vederea încheierii de contracte privind executarea lucrărilor de specialitate, a produselor şi serviciilor prestate de Centrul Naţional.
Art. 20. - Serviciul Economic este înfiinţat în subordinea directorului Centrului Naţional şi este condus de un şef serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen.
Art. 21. - Activitatea juridică, de resurse umane şi relaţii cu publicul este dusă la îndeplinire de către Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul şi are următoarele atribuţii:
1. În domeniul juridic:
a) asigură consultanţă şi asistenţă juridică, apără şi reprezintă drepturile şi interesele legitime ale instituţiei în raport cu alte autorităţi publice, instituţii de orice natură, persoane fizice sau juridice române ori străine în limita mandatului dat de directorul general;
b) pe baza împuternicirii directorului Centrului Naţional de Cartografie reprezintă şi apără interesele acesteia în faţa autorităţilor administraţiei publice, a organelor Ministerului Public, a instanţelor judecătoreşti, a altor organe de jurisdicţie, precum şi în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege;
c) elaborează şi formulează acţiuni, întâmpinări, răspunsuri la interogatorii, cereri de intervenţie, exercită căi de atac, propune, în baza unor referate motivate, directorului Centrului Naţional de Cartografie renunţarea la acţiuni şi căi de atac, exercită orice mijloace legale de apărare a drepturilor şi intereselor acestuia;
d) comunică directorului Centrului Naţional de îndată soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată;
e) păstrează secretul profesional privitor la cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege;
f) ia măsuri pentru obţinerea titlurilor executorii şi a punerii în executare a acestora, potrivit legii, în vederea recuperării creanţelor şi a altor drepturi patrimoniale ale Centrului Naţional de Cartografie;
g) asigură consultanţă de specialitate şi redactează opinii fundamentate juridic la solicitarea tuturor departamentelor din cadrul Centrului Naţional de Cartografie, necesare interpretării corecte şi aplicării unitare a prevederilor legale;
h) acordă asistenţă juridică prin participarea, în calitate de membru, în cadrul comisiilor de disciplină, potrivit prevederilor actelor normative şi competenţei sale;
i) participă în comisiile de achiziţie, în comisiile de soluţionare a contestaţiilor şi la negocierea proiectelor de contracte, în cadrul procedurilor de achiziţie publică;
j) participă în comisiile de concurs/examinare şi în cele de soluţionare a contestaţiilor la concursurile organizate în vederea selectării de personal cu studii juridice în cadrul Centrului Naţional de Cartografie;
k) participă în cadrul comisiilor de specialitate şi a grupurilor de lucru în baza deciziilor emise de directorul Centrului Naţional de Cartografie;
l) ţine evidenţa la zi a cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi repartizate în sarcina sa pentru soluţionare;
m) întocmeşte rapoarte de activitate şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pe linie juridică şi le înaintează directorului Centrului Naţional;
n) analizează, după caz, influenţele asupra patrimoniului aflat în administrarea Centrului Naţional de Cartografie rezultate din soluţionarea proceselor în care a asigurat reprezentarea şi din relaţiile contractuale avute în evidenţă, propunând măsurile care se impun pentru protejarea intereselor patrimoniale şi pentru asigurarea unei prestaţii juridice de calitate;
o) redactează, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic în baza dispoziţiilor primite pe scară ierarhică;
p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Centrului Naţional de Cartografie şi prevăzute de legislaţia în vigoare;
q) solicită viza de control financiar preventiv pentru toate documentele emise de Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul, supuse acesteia, conform legii.
2. În domeniul resurselor umane:
a) asigură şi aplică politici de personal, politici de salarizare în cadrul Centrului Naţional;
b) organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante de execuţie şi de conducere, cu excepţia postului de director şi director adjunct;
c) analizează nevoile şi stabileşte obiectivele de formare şi perfecţionare profesională prin consultarea şefilor de compartimente, cu stabilirea centralizarea bugetului destinat pregătirii profesionale a personalului;
d) întocmeşte, pe baza propunerilor compartimentelor funcţionale, planul anual de formare profesională şi îl supune spre aprobare directorului Centrului Naţional;
e) întocmeşte statul de funcţii şi îl supune spre aprobare Agenţiei Naţionale;
f) întocmeşte şi actualizează lunar statul de personal al Centrului Naţional, precum şi anexele acestuia;
g) primeşte, centralizează şi verifică pontajul salariaţilor din cadrul Centrului Naţional, în vederea întocmirii statelor de plată;
h) întocmeşte şi actualizează dosarele de personal ale angajaţilor Centrului Naţional;
i) întocmeşte, în baza propunerilor transmise de către şefii compartimentelor funcţionale, programarea concediilor de odihnă şi o supune spre aprobare directorului Centrului Naţional;
j) centralizează şi ţine evidenţa concediilor de odihnă, a zilelor libere acordate pentru evenimente familiale deosebite, a concediilor fără plată, a recuperărilor şi a concediilor medicale pentru personalul din cadrul Centrului Naţional;
k) întocmeşte şi completează Registrul general de evidenţă a salariaţilor din cadrul Centrului Naţional şi îl transmite Inspectoratului Teritorial de Muncă, din raza teritorială;
l) întocmeşte contractele individuale de muncă şi actele adiţionale ale acestora;
m) urmăreşte actualizarea fişelor de post de către şefii de compartiment, ori de câte ori este
n) coordonează evaluarea performanţelor profesionale individuale anuale ale angajaţilor;
o) întocmeşte şi distribuie deciziile emise de directorul Centrului Naţional în domeniul resurselor umane, în baza referatelor emise de compartimentele interesate;
p) ţine evidenţa sancţiunilor disciplinare;
q) întocmeşte şi eliberează adeverinţe privind numărul zilelor de concediu medical, concediu de odihnă şi concediu fără plată;
r) ţine evidenţa salariaţilor după arondarea la casele de asigurări de sănătate;
s) fundamentează propunerea de cheltuieli de personal în vederea elaborării bugetului Centrului Naţional;
t) gestionează declaraţiile de avere şi de interese pentru personalul cu funcţie de conducere sau de execuţie, după caz, conform prevederilor legale;
u) ţine evidenţa condiciilor de prezenţă şi a ordinelor de deplasare.
3. În domeniul relaţiilor cu publicul:
a) asigură primirea, înregistrarea în registrul de evidenţă a petiţiilor şi soluţionarea în termenul legal, a petiţiilor formulate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
b) asigură primirea, înregistrarea în registrul special de evidenţă şi soluţionarea în termenul legal, a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
c) asigură programul obligatoriu de relaţii cu publicul şi stabileşte de comun acord cu conducerea instituţiei programul de audienţă;
d) asigură programarea audienţelor şi întocmeşte fişele de audienţă;
e) asigură urmărirea şi înregistrarea soluţionării problemelor ridicate de către petenţi în audienţe;
f) repartizează petiţiile la compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, pentru a asigura soluţionarea lor şi comunicarea răspunsului în termenul legal;
g) asigură expedierea răspunsului către petiţionar, îngrijindu-se şi de clasarea şi arhivarea petiţiilor, în condiţiile legii;
h) anual sau ori de câte ori este nevoie, întocmeşte, conform prevederilor legale sau la solicitarea directorului Centrului Naţional, situaţii statistice şi rapoarte privind activitatea de soluţionare a petiţiilor şi a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
i) asigură afişarea la sediul instituţiei a informaţiilor de interes public comunicate din oficiu.
Art. 22. - (1) Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul este înfiinţat în subordinea directorului Centrului Naţional şi este condus de un şef serviciu, numit prin decizie a directorului în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 23. - În cadrul Serviciului Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul funcţionează Biroul Juridic şi Resurse Umane, condus de un şef birou, numit prin decizie a directorului Centrului Naţional în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 24. - Asigurarea funcţionării Centrului Naţional, în conformitate cu activităţile pe care le desfăşoară, se va realiza prin aplicarea prevederilor din documentele Sistemului de Management al Calităţii, conform cerinţelor SR EN ISO 9001:2008.
Art. 25. - (1) Prezentul Regulament de organizare şi funcţionare se completează cu celelalte reglementări care se referă la activitatea instituţiilor publice.
(2) Modificările şi completările Regulamentului de organizare şi funcţionare se pot face ori de câte ori situaţia o impune, la propunerea directorului Centrului Naţional, cu respectarea actelor normative în vigoare.
Art. 26. - (1) Nerespectarea prevederilor prezentului regulament constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.
(2) Comisia de disciplină constituită la nivelul Centrului Naţional soluţionează sesizările privind abaterile disciplinare săvârşite de personalul propriu şi de salariaţii cu funcţii de conducere cu excepţia directorului şi directorului adjunct.
(3) Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenţiei Naţionale este competentă să soluţioneze, la solicitarea directorului Centrului Naţional, sesizarea împotriva unui salariat cu funcţie de conducere, în cazuri temeinic justificate. Preşedintele comisiei de disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale decide dacă declinarea competenţei este justificată.
(4) În cazul în care Comisia de disciplină constituită la nivelul Centrului Naţional constată că nu este competentă să soluţioneze cauza dedusă spre soluţionare, aceasta are posibilitatea de a transmite solicitarea către Comisia de disciplină a Agenţiei Naţionale. 
Publicat în Legislatie

Căutare

Contact